Două meciuri la rând neconvingătoare, înfrângerea cu FC Voluntari și egalul cu CSMS Iași, i-au făcut pe steliști să-și schimbe atitudinea față de doi dintre fotbaliștii pe care Gigi Becali i-a pus în iarnă pe lista neagră. Mai întâi, francezul Gregory Tade a fost reprimit la echipă și s-a aflat pe bancă în meciul cu moldovenii, iar acum a venit rândul altui fotbalist căzut în dizgrație să revină sub comanda lui Laurențiu Reghecampf.
În iarnă, Gigi Becali anunța că Tade, Alcenat, Guilherme, Tahar și Breeveld nu mai fac parte din planurile sale, interzicându-le acestora să meargă alături de restul colegilor în cantonamentul din Antalya. Dintre cei cinci, Guilherme a fost pus pe liber, Tahar și-a găsit echipă în Portugalia, iar Alcenat a fost împrumutat la Voluntari, în timp ce Tade și Breeveld s-au antrenat o perioadă bună alături de juniorii Stelei.
Digi Sport anunță că a venit rândul lui Breeveld să revină în lotul lui Laurențiu Reghecampf, mijlocașul central urmând să se antreneze alături de colegii săi începând de luni, la baza de la Domnești. Pentru început, surinamezul va avea program separat, urmând ca Laurențiu Reghecampf să decidă momentul în care va fi pregătit pentru a face față antrenamentelor colective.
Pe lângă Breeveld, lotul Stelei va fi completat și cu Valeriu Lupu, fundașul stânga care, în ultima perioadă, s-a antrenat și el alături de grupele de juniori ale campioanei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER